Oamenii de ştiinţă din Irlanda au decis să efectueze un studiu asupra efectului consumului de murături asupra organismului. Rezultatele pe care cercetătorii le-au observat sunt extrem de interesante.
Consumul de alimente fermentate, în general, ajută la combaterea stresului. Atunci când suntem stresaţi, ni se recomandă să facem mişcare, să petrecem timpul cu activităţile noastre preferate sau să învăţăm să medităm. Dar se dovedeşte că alimentele pe care le consumăm ne afectează şi starea de spirit şi pot fi folosite pentru a combate stresul.
CITEȘTE ȘI: Dieta cu murături: Cum slăbești 5 kg în 6 zile
Conform celui mai recent studiu, consumul de alimente fermentate şi fibre zilnic, timp de doar patru săptămâni, a avut un impact pozitiv asupra nivelului de stres perceput. Aceasta este o dovadă suplimentară că dieta poate avea un efect important asupra sănătăţii noastre mintale.
Cu toate acestea, mecanismele care stau la baza impactului dietei asupra sănătăţii mintale nu sunt încă pe deplin înţelese.
În cadrul studiului, unii dintre voluntari, pe lângă fructe şi legume, au consumat şi două sau trei porţii de alimente fermentate precum varză murată, chefir şi kombucha. Grupul de control a consumat numai alimente comune în dietă.
Concluzia oamenilor de ştiinţă este că alimentele fermentate permit reducerea nivelului de stres. În acelaşi timp, calitatea somnului s-a îmbunătăţit la ambele grupuri, deşi a fost mai semnificativă la cei care au mâncat chefir şi varză murată.